Sebastian Barbu: “Iubesc acest sport si il practic pentru ca imi place”


Cu o victorie la clasa 5 si una in clasamentul masinilor cu 2 roti motrice in 2012, Sebastian Barbu, primul roman care a pilotat un Citroen DS3 R3, va continua pe modelul R3 si in sezonul 2013 la 5 etape ERC: Croatia Rally, Geko Ypres Rally, Sibiu Rally, Barum Zlin Rally si la San Remo. Pentru Campionatul National de Raliuri, sibianul isi propune sa ia startul la cat mai multe etape pe acelasi model din sezonul trecut, Renault Clio RS.

RallyMax.ro: Salut Sebi! Intersezonul se aproprie de final. Cum te pregatesti pentru un nou start in competitii?
Sebi Barbu: Pregatirile aproape ca au luat sfarsit, a fost un intersezon obositor de lung si la propriu si la figurat. Am muncit toata toamna la masina ca sa fie gata pentru Winter Rally, iar acum sta si asteapta sa ia startul la Brasov. Am reusit sa cunosc niste oameni mai speciali care o sa ma sustina finaciar in acest sezon, am reusit sa imi construiesc o mini echipa cu care o sa fac intretinerea si asistenta tehnica. A fost o iarna lunga insa a trecut repede. Acum abia astept sa iau startul pe asfaltul de la Brasov

RallyMax.ro: Ai testat zilele trecute noul Suzuki Swift pregatit de catre Turbotehnics Cluj. Care e impresia despre masina? Ai lasa Clio-ul pentru un Swift?
Sebi Barbu: Da, am testat un Suzuki Swift Sport… pe asfalt sigur o sa fie mai rapid decat Dacia Logan, dar nu cred ca va reusi sa bata un Saxo. E o masina superba, insa ii lipseste o cutie de viteze de curse. Motorul, suspensia, franele sunt OK. Noi am testat doar pe macadam, pe circuitul din Sibiu, si sincer nu am reusit sa imi fac o parere completa despre masina, dar pentru nimic in lume nu as da Clio pe un Swift, poate pe un DS3. ;)

RallyMax.ro: Intr-un articol pe blogul tau ai facut public programul pentru sezonul 2013: 5 etape ERC si cateva etape CNR, in functie de buget. De ce doresti sa pui accentul pe ERC?
Sebi Barbu: La un moment dat, am vrut sa vand Clio, dar nu am reusit. La ora actuala Clio RS e depasit din punct de vedere sportiv, Clio-urile R3 si DS3-urile care vor fi la start in CNR sunt clar mult mai puternice si mai rapide. Colaboararea cu Wurmbrand Racing a decurs destul de bine anul trecut, iar dupa startul in Sibiu Rally si in Waldviertel Rally am prins gustul intrecerilor internationale, asa ca pentru sezonul acesta mi am propus sa particip la cateva intreceri din ERC.

RallyMax.ro: Cu ce masina vei concura in fiecare din cele doua campionate?
Sebi Barbu: In CNR voi merge cu Renault Clio RS, in ERC cu Citroen DS3 R3.



RallyMax.ro: Fratele tau a participat recent la Campionatele Mondiale de Ski. Cum te-ai simtit pe margine, sustinandu-l, si nu in mijlocul competitiei?
Sebi Barbu: Ski-ul este prima iubire, era chiar absurd sa nu fiu acolo si sa-l sustin. Din cauza accidentarilor, eu nu am reusit sa iau startul decat la un Campionat Mondial de Juniori, in Slovenia la Maribor, dar a fost o experienta frumoasa. De 3 ani merg cu Alex la CM, insa niciodata nu a fost ca anul acesta. Noi doi ne-am petrecut mai bine de 4 ani in Schladming, iar de fiecare data cand la sfarsitul lui ianuarie incepea faimoasa cursa de noapte, orasul se schimba. Sunt aproximativ 3000 de locuitori in Schladming, iar la cursa de noapte erau in jur de 15.000 de spectatori, iar de data aceasta au fost 30.000. Atat pentru mine, dar cred ca mai mult pentru Alex, o sa ramana o amintire frumoasa. E greu sa stai pe margine, sa stii ca tu nu ai putut sa iei starul intr-o asemena competitie, dar satisfactia e mare atunci cand Alex parcurge traseul si termina concursul, iar eu am reusit sa il ajut.

RallyMax.ro: Ce parere ai de noile etape introduse in calendarul CNR – Raliul Deltei si Raliul Harghita?
Sebi Barbu: De abia astept sa iau startul in cele doua etape. In sfarsit ceva nou. :)

RallyMax.ro: In ce tabara te afli: a celor care contesta numarul prea mare de raliuri programate de catre FRAS in 2013, sau te bucuri de sporirea kilometrilor de proba speciala?
Sebi Barbu: In nicio tabara. Eu iubesc acest sport si il practic pentru ca imi place.


Credit foto 1: Sorin Pop/www.rallyzoom.ro


Credit foto 2: Rares Fetean/www.rallymax.ro